Nunta simplă VS nunta complexă. Tu ce fel de nuntă îți dorești?

by viorel
0 comment
Nunta simplă VS nunta complexă

Nunta în viața unui cuplu este o zi dedicată onorării dragostei, prin legarea unor jurăminte unul față de celălalt dar și în fața vieții.

În zilele noastre, nunta a început să capete diverse forme de celebrare a iubirii, fie într-un mod tradițional, respectând obiceiurile din trecut, fie unul mai modern, de la vestimentații aparte și feluri de mâncare sofisticate, până la diversitate muzicală și decoruri cochete. Pentru a înțelege care este tipul de nuntă pe care ți-l dorești este important să ai în vedere caracteristicile specifice unei nunți simple sau complexe, pentru a putea face cea mai bună alegere pentru tine.

Nunta simplă

            Prin simplitate, înțelegem o temă a nunții bine aleasă care să coincidă cu muzica și ambientul pentru a reprezenta acele criterii comune și des întâlnite la nunțile tradiționale.

Meniul – poți alege o varietate de meniuri tradiționale specifice zonei în care nunta va avea loc, precum: sarmale cu mămăligă, ciorba ardelenească/rădăuțeană, supa de pui, grătar cu diferite garnituri, prăjituri de casă, etc.

Băuturi – pe lângă băuturile alese de tine, poți integra băuturile tradiționale românești: palinca, vișinata, afinata și/sau sortimente de vinuri de la producători locali.

Muzica – după cum știm organizarea muzicii scoate în evidență stilul nunții pe care l-ai ales, așa că la o nuntă simplă, tradițională, muzica populară nu ar trebui să lipsească.

Îmbrăcămintea și decorul – există zone în care portul popular încă scoate în evidență tradițiile și obiceiurile locului respectiv unde mirii și anumiți invitați aleg să poarte cu mândrie un costum popular, creând astfel un decor cu adevărat autentic.

Momentele evenimentului – ritualul de luare a mirelui și miresei de către nași și invitați, sunt momente emoționante pentru întreaga familie, acompaniate de lăutarii care cântă acele melodii specifice zonei. De asemenea, furatul mirelui/miresei sunt opționale și pot fi integrate la nunta ta. 

Nunta complexă

          Mai nou, din ce în ce mai multe persoane își doresc să aibă parte de o nuntă complexă și modernă, printr-o combinație vastă de aspecte menite să ofere o notă de eleganță și diversitate.

Meniul – restaurantele au început să-și actualizeze meniul conform tendințelor actuale, așa că dacă îți dorești să oferi invitaților surprize culinare inedite poți opta pentru aperitive cu fructe de mare, meniuri cu mâncare mediteraneană, franțuzească, etc. Totodată, candy bar-ul este o alternativă adesea întâlnită la nunțile moderne, cu o gamă bogată de dulciuri delicioase și fructe proaspete, cu fântâni de ciocolată, cheesecake, trufe și multe altele.

Băuturi – un cocktail bar cu băuturi alcoolice și non-alcoolice este o alegere potrivită care oferă invitaților posibilitatea de a savura și alte combinații delicioase, pe lângă băuturile comune.

Muzica – nunta complexă și plină de rafinament, necesită o trupă/formație cu repertorii care conțin diverse genuri muzicale menite să creeze o atmosferă pe placul tuturor, de la muzică clasică și tradițională, până la muzică de petrecere și în vogă.

Îmbrăcămintea și decorul – aceste două caracteristici ar trebui să combine culori potrivite pentru cromatica preferată de tine. Costumul de mire și rochia de mireasă, alături de accesoriile și alte aspecte precum mărturiile, sunt alegeri esențiale pentru a forma acel tablou de poveste, desprins parcă dintr-un basm.

Momentele evenimentului – porumbeii albi, dansul mirilor bazat pe o coregrafie învățată care să fie acompaniată de efecte de lumini și fum alb, caleașca cu cai, limuzina, artificiile sau declarațiile de dragoste susținute în fața invitaților, sunt momente care îți pot asigura faptul că nunta ta va rămâne în amintirea tuturor celor care au luat parte la acest eveniment special.

Acum că ai aflat care sunt caracteristicile unei nunți simple în comparație cu cele ale unei nunți complexe, poți răspunde la întrebarea „Tu ce fel de nuntă îți dorești?” și poți începe să pui la cale planul pentru una dintre cele mai importante zile din viața ta, și poate chiar să alegi să combini tradiția cu modernul. Nu uita că simplitatea nu înseamnă ceva mai puțin frumos și nici complexitatea, ceva mai complicat.

Ați putea dori, de asemenea

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Citeste mai mult

Formatie Nunta